În atelierul de țesut din Dănești, firele de lână și bumbac sunt transformate, cu răbdare și precizie, în modele inspirate din portul popular. Meștera Lavinia Vîlceanu le explică celor interesați tainele meșteșugului, iar fiul său, Edi, în vârstă de 13 ani, începe să ducă tradiția mai departe.
Atelierul funcționează ca secție externă a Școlii Populare de Arte din Târgu Jiu. Lavinia Vîlceanu, originară din Vladimir și stabilită la Rovinari, lucrează aici și îi învață pe cei care îi trec pragul etapele necesare pentru realizarea unei țesături tradiționale.
Înainte ca războiul de țesut să fie folosit, materialele trebuie pregătite, firele așezate, iar fiecare componentă verificată. Meștera spune că își începe ziua cu grijă pentru lucrul pe care îl face și cu respect pentru un meșteșug transmis de-a lungul generațiilor.
„Ziua mea în atelier începe cu multă dragoste pentru ceea ce fac și cu gândul că fiecare fir de lână sau de bumbac poartă în el o mică parte din sufletul meu. Înainte de a începe lucrul, îmi pregătesc cu grijă materialele, verific războiul de țesut și mă asigur că totul este pregătit pentru o nouă zi”, a povestit Lavinia Vîlceanu.
Așezarea firelor și construirea motivelor tradiționale sunt printre cele mai dificile etape. Mișcările trebuie coordonate cu atenție, iar o eroare aparent mică poate modifica întregul model.
„Fiecare etapă are frumusețea și dificultatea ei, însă așezarea firelor și realizarea modelelor tradiționale sunt printre cele mai migăloase. Nimic nu se face în grabă, pentru că o mică greșeală poate schimba întregul model”, explică meștera.
Modelele păstrează memoria satului
Durata unei lucrări depinde de dimensiunea țesăturii, de complexitatea motivului și de tehnica aleasă. Firele sunt pregătite și ordonate înainte de țesutul propriu-zis, pentru ca desenul să poată fi redat corect.
„Pentru mine, fiecare țesătură este o poveste care se scrie încet, cu mâinile, dar mai ales cu sufletul”, spune Lavinia.
În atelier, cei care privesc procesul pot urmări cum firele se împletesc treptat, cum culorile își găsesc locul și cum apare modelul. Pentru meșteră, motivele tradiționale nu sunt simple decorațiuni, ci păstrează simboluri, amintiri și particularități ale satului românesc.
„Modelele tradiționale sunt mai mult decât simple desene țesute în pânză. Ele poartă amintiri, simboluri și o parte din identitatea satului românesc. Culorile și motivele diferă de la o zonă la alta, iar multe dintre ele au fost transmise din generație în generație, păstrând gustul, sensibilitatea și priceperea celor care le-au creat”, a explicat aceasta.
Lavinia Vîlceanu spune că se bucură în mod special atunci când reușește să păstreze specificul portului popular. Finalizarea unei țesături îi oferă sentimentul că nu a realizat doar un obiect, ci a salvat o parte din trecut.
„Îmi place să urmăresc cum modelul se conturează treptat și cum fiecare culoare își găsește locul potrivit. În astfel de momente simt că nu creez doar un obiect, ci păstrez o amintire și o parte din identitatea noastră”, spune meștera.
Despre momentul în care lucrarea se apropie de final, Lavinia mărturisește: „Simt o bucurie greu de descris în cuvinte. La început sunt doar fire așezate cu grijă, iar apoi, încetul cu încetul, apare un model, o formă, o poveste. Când văd țesătura aproape gata, simt mândrie, recunoștință și emoție că am mai păstrat o mică parte din tradiția noastră”.
Copiii descoperă războiul de țesut
Atelierul din Dănești este și un loc în care cei mici pot vedea cum se lucrează la războiul de țesut. Unii vin din curiozitate, alții vor să afle cum se construiesc modelele, iar pentru mulți întâlnirea cu acest meșteșug reprezintă o experiență nouă.
Lavinia le explică fiecare etapă pe înțelesul lor și nu le cere să deprindă totul dintr-o singură încercare. „La început, unii privesc războiul de țesut cu uimire, pentru că este ceva diferit de lumea cu care suntem obișnuiți. Sunt curioși să afle cum se împletesc firele și cum apare un model din mișcările atât de precise. Încerc să le explic fiecare etapă pe înțelesul lor și să le arăt că țesutul nu înseamnă doar muncă, ci și creativitate, răbdare și dragoste de frumos”, povestește ea.
Meștera își dorește ca tinerii să înțeleagă valoarea locurilor din care provin și să privească tradițiile ca pe o moștenire vie. „Îmi doresc să le transmit înainte de toate dragostea pentru rădăcinile lor. Vreau să înțeleagă că tradițiile nu sunt lucruri învechite, ci comori pe care le-am primit de la cei dinaintea noastră și pe care avem datoria sufletească să le păstrăm”, spune Lavinia.
În timpul lucrului, copiii învață să fie atenți, răbdători și să nu renunțe atunci când apar greșeli. Chiar dacă nu vor practica neapărat țesutul, experiența le poate schimba felul în care privesc obiectele făcute manual și munca din spatele lor.
Edi învață de la mama sa
În ziua vizitei în atelier, alături de Lavinia s-a aflat fiul ei, Edi. Băiatul a început să descopere meșteșugul chiar sub îndrumarea mamei și a înțeles că fiecare fir trebuie așezat corect, iar fiecare mișcare cere concentrare.
„Prima dată am privit războiul de țesut cu multă curiozitate. Mi se părea greu să înțeleg cum din atâtea fire poate apărea o țesătură atât de frumoasă. Când am încercat să lucrez, mi-am dat seama că trebuie să fiu foarte atent și să am răbdare. Nu mi-a ieșit totul perfect de la început, dar am înțeles că este normal să greșești atunci când înveți ceva nou”, a povestit Edi.
Cu sprijinul mamei, băiatul a început să capete încredere și să urmărească mai ușor transformarea firelor în motive tradiționale. „Cel mai mult îmi place să descopăr cum se transformă firele simple în modele frumoase și să văd rezultatul muncii noastre. Îmi place să stau în atelier, să ascult explicațiile mamei și să încerc să fac lucrurile cât mai bine. Fiecare zi mă învață ceva nou și mă face să fiu mai atent și mai răbdător”, spune el.
Pentru Edi, țesutul are și o valoare afectivă, deoarece îi oferă ocazia să petreacă timp cu mama sa și să învețe de la ea un meșteșug cu o istorie îndelungată.
„Pentru mine este un lucru deosebit să învăț acest meșteșug chiar de la mama. Ea nu îmi arată doar cum să lucrez, ci îmi explică și de ce este important să păstrez tradițiile. Mă bucur că pot învăța de la ea ceva atât de valoros și că avem această legătură și prin intermediul țesutului”, mărturisește băiatul.
Teama de pierdere, înlocuită de speranță
Lavinia Vîlceanu se teme că unele meșteșuguri vechi ar putea fi uitate, mai ales pe fondul preferinței pentru produse realizate rapid și în serie. Întâlnirile cu elevii și interesul copiilor care ajung în atelier îi dau însă motive să creadă că tradiția poate continua.
„Uneori, mă încearcă teama că, odată cu trecerea anilor, unele meșteșuguri vechi ar putea fi uitate. Trăim într-o lume grăbită, în care lucrurile făcute manual sunt adesea înlocuite de produse realizate în serie. Totuși, atunci când văd copii care vin în atelier, pun întrebări și încearcă să învețe, prind din nou curaj”, spune meștera.
Faptul că Edi a început să lucreze la războiul de țesut are pentru ea o însemnătate aparte. „Atunci când îl văd încercând să țeasă, simt o emoție aparte, pentru că îmi dau seama că ceea ce am învățat și am păstrat cu grijă poate merge mai departe. Dacă băiatul meu va duce mai departe acest meșteșug, voi ști că o parte din munca mea și din sufletul meu va continua să trăiască prin el”, mărturisește Lavinia.
Edi consideră că tradițiile trebuie păstrate deoarece oferă o legătură cu trecutul și ajută fiecare generație să își înțeleagă originile. „Cred că tradițiile nu trebuie uitate, pentru că ele ne arată cine suntem și ne ajută să ne păstrăm legătura cu trecutul”, a spus băiatul.
Pentru Lavinia Vîlceanu, țesutul practicat în Dănești înseamnă atât respect pentru ceea ce au lăsat generațiile anterioare, cât și responsabilitate față de cei care vor veni. Prin lucrul său și prin lecțiile oferite copiilor, meștera încearcă să păstreze tradiția prezentă în viața comunității.