Mănăstirea Tismana va găzdui, între 2 și 4 octombrie, festivitățile dedicate proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana. Evenimentele se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
Programul începe vineri, 2 octombrie, la ora 12:00, cu deschiderea Simpozionului Național „De la nevoință la sfințenie. Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și tradiția duhovnicească a Tismanei”. La reuniune sunt așteptați invitați din mediul teologic și academic.
Dezbaterile vor continua sâmbătă, 3 octombrie, între orele 09:00 și 13:30, iar la final vor fi prezentate concluziile. În aceeași zi, de la ora 14:00, este programată lansarea volumului „De la nevoință la sfințenie. Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și tradiția duhovnicească a Tismanei”, dedicat vieții, nevoințelor și personalității sfintei, precum și receptării sale eclesiale în contextul istoriei și tradiției monahale de la Tismana.
Sâmbătă seara, de la ora 18:00, la mănăstire va fi oficiată Slujba de Priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana.
Proclamarea, duminică
Duminică, 4 octombrie, manifestările vor începe la ora 09:00, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în altarul de vară al mănăstirii, în sobor de arhierei, preoți și diaconi. Ceremonialul proclamării canonizării este stabilit pentru ora 12:00.
La ora 12:20 va avea loc festivitatea de mulțumire și premierea binefăcătorilor Mănăstirii Tismana. Întregul program de duminică va fi transmis în direct de TVR Craiova, începând cu ora 09:00, astfel încât credincioșii care nu ajung la Tismana să poată urmări evenimentul.