duminică, 4 octombrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Trei cabinete stomatologice din Motru, cercetate pentru posibilă evaziune fiscală

Trei societăți care oferă servicii de asistență stomatologică în municipiul Motru au intrat în atenția polițiștilor gorjeni. Administratorii sunt vizați în trei dosare penale, după suspiciuni că nu ar fi declarat toate veniturile obținute din activitatea cabinetelor.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-a sesizat din oficiu la 23 septembrie 2026. Potrivit verificărilor, în intervalul 2020 – septembrie 2026, cei trei administratori, cu vârste cuprinse între 52 și 54 de ani, ar fi omis să înscrie integral în evidențele contabile sau în alte documente prevăzute de lege sumele încasate pentru serviciile stomatologice.

Polițiștii suspectează că, prin această modalitate, administratorii s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat. În timpul controalelor au fost ridicate documente contabile și alte înscrisuri referitoare la activitatea desfășurată de cele trei societăți.

Investigația continuă

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea întregii activități presupus infracționale și pentru calcularea eventualului prejudiciu adus bugetului de stat. Dosarele sunt instrumentate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Latest Posts