Tribunalul Gorj a pronunțat, pe 3 septembrie 2026, prima soluție în dosarul de corupție de la reprezentanța județeană a Registrului Auto Român. Cei patru inspectori și omul de afaceri judecați în cauză au scăpat de condamnări, însă instanța a dispus confiscarea unor sume și desființarea rapoartelor de inspecție tehnică falsificate.
Dosarul i-a vizat pe Penciu Lucian Claudiu, Vlăduț Dinel, Armeanu Cristian Florin și Iftimie Marius Cătălin, angajați ai RAR Gorj la momentul faptelor, precum și pe omul de afaceri Stegaru Lupu Virgil. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită și fals intelectual.
Soluțiile dispuse de instanță
În cazul acuzațiilor de luare de mită și fals intelectual, procesul penal a încetat ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în baza deciziilor Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, instanța a dispus achitarea, stabilind că fapta nu există. Achitat a fost și omul de afaceri acuzat de dare de mită.
Hotărârea prevede confiscarea specială a unor sume de bani de la foștii inspectori RAR:
- 7.610 lei de la Penciu Lucian Claudiu;
- 1.370 de lei de la Vlăduț Dinel;
- 1.000 de lei de la Armeanu Cristian Florin;
- 300 de lei de la Iftimie Marius Cătălin.
Sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor și sumelor ridicate în urma perchezițiilor a fost menținut. Totodată, judecătorii au hotărât desființarea totală a zecilor de rapoarte de inspecție tehnică falsificate.
Documentele vizau în principal autoturisme aduse din Regatul Unit, echipate cu volan pe dreapta și faruri neconforme pentru circulația în România. În alte cazuri, rapoartele ar fi fost eliberate pentru mașini cu defecțiuni grave la sistemele de evacuare și la catalizatoare.
Cei cinci inculpați au fost obligați să achite cheltuieli judiciare către stat în valoare totală de 32.000 de lei. Soluția Tribunalului Gorj nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.