Valentina și Vlad Bălțățeanu ar fi mers la Mănăstirea Polovragi cu o zi înainte de crimă. În aceeași seară, cei doi s-ar fi întors acasă, unde ar fi participat la un grătar alături de rudele lui Vlad.
O cameră de supraveghere de la frizeria în care lucra Bălțățeanu a surprins apoi imagini considerate relevante pentru anchetă. Valentina pare că îl așteaptă pe iubitul său, fără ca între cei doi să fie vizibile o ceartă sau gesturi de apropiere.
La un moment dat, Vlad pare deranjat de prezența unui alt bărbat. Valentina iese din raza camerei, iar ulterior Bălțățeanu este filmat singur. Anchetatorii verifică ipoteza ca, în acel moment, femeia să fi fost deja ucisă.
Mesajul transmis de sora victimei
O altă înregistrare, realizată în ziua următoare, îl surprinde din nou pe Vlad la frizerie. Acesta pare agitat, își strânge rapid lucrurile și le-ar fi spus colegilor că pleacă la București.
Eliza Tănasie, sora Valentinei, a vorbit public pentru prima dată despre tragedie și despre suferința familiei. Într-un videoclip publicat pe TikTok, aceasta a declarat: „Dacă vreodată am crezut că am dus ceva greu, nu există ceva mai greu decât să îți suni mama și să o anunți că i-a murit copilul”.
Eliza a criticat și mesajele de ură sau de instigare la violență apărute online după moartea surorii sale. Potrivit relatării sale, familia încercase să o convingă pe Valentina să se îndepărteze de Vlad.
Sora victimei a mai spus că Valentina le-ar fi povestit apropiaților că fusese agresată în trecut și că, în noaptea în care a murit, intenționa să plece. „Victima este mereu trasă la răspundere, în timp ce criminalul a avut un motiv”, a transmis Eliza Tănasie.
Procedura de extrădare din Elveția
Principalul suspect se află în custodia autorităților elvețiene, după ce s-a predat la aproximativ o săptămână de la uciderea Valentinei. Bălțățeanu ar fi acceptat extrădarea prin procedură simplificată, ceea ce poate permite transferul său în România.
Autoritățile elvețiene nu au comunicat deocamdată data exactă a extrădării, invocând motive de siguranță. Acceptarea procedurii simplificate nu echivalează cu recunoașterea faptei.
Ancheta urmează să stabilească ce s-a întâmplat în ultimele ore din viața Valentinei și cum s-au succedat evenimentele până la moartea acesteia.