luni, 2 decembrie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Va fi înghițit CEO de către OMV Petrom?

Complexul Energetic Oltenia se laudă cu parteneriatul cu OMV Petrom. Întrebarea este ce va mai rămâne din CEO în urma parteneriatului, având în vedere decizia de a renunța în viitorul apropiat la grupurile energetice pe bază de cărbune?

OMV și CEO vor să construiască împreună 4 parcuri fotovoltaice. Conform CEO, prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu 30% CE Oltenia atinge unul din angajamentele din Planul de Restructurare aprobat de Comisia Europeana in ianuarie 2022. CE Oltenia– cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW. Atragerea de parteneri care să investească alături de CE Oltenia în noile capacități energetice a început în luna mai 2021 în strânsă legătură cu amplul demers pentru obținerea aprobării ajutorului de stat pentru restructurare în favoarea companiei. În luna decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru patru proiecte fotovoltaice. Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea acestora se ridică la peste 400 milioane de euro. Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia (depozite închise de zgură și cenușă, respectiv halde interioare).

Pe lângă aportul celor doi parteneri, parcurile fotovoltaice vor beneficia de finanțare din Fondul pentru Modernizare in proporție de 70% din valoarea investițiilor, precum si din alte surse. Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă sa fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală. Conform estimărilor curente, parcurile vor furniza energie electrică sistemului energetic național începând cu 2024.

Complexul Energetic Oltenia este cel mai mare producător de energie pe baza de cărbune din Romania care deține 9 grupuri energetice, cu o putere instalata de 2595 MW, si care oferă: energie de bază în Sistemul Energetic Național, acoperind o cotă de max. 30% din producția de energie din SEN; energie sigură, fiind un important factor de stabilitate în SEN (cele 9 grupuri sunt calificate pentru asigurarea serviciilor de sistem şi pentru furnizarea Reglajului Secundar); energie performantă, având un proces de producție eficient și fiabil prin prelungirea duratei de viață a capacităților de producție existente; energie curată, având îndeplinind toate cerințele actuale de mediu (eforturile financiare au fost de cca un miliard de euro) si este singurul producător din Romania care are implementate, la toate grupurile energetice, instalații de desulfurare a gazelor de ardere si instalații de evacuare in șlam dens a zgurii si cenușii rezultate din procesul de ardere. Principalii acționari: Ministerul Energiei (77%) şi Fondul Proprietatea (21,5 %). Capitalul social: 270 milioane lei. Cifra de afaceri: 3,3 miliarde lei. Numărul de personal: peste 11.000.

La rândul său, OMV Petrom este cea mai mare companie de energie integrată din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice. OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit circa 17 miliarde de euro. Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. Rămâne de vâzut dacă CEO va fi înghițit de către OMV Petrom sau va exista un parteneriat între cele două companii. Cert este că anii energiei pe bază de cărbune sunt limitați. Deci, din CEO nu va mai rămâne mare lucru în viitorul apropiat spre mediu.

Andrei Merfu

accentingorj.ro

Latest Posts

Parteneri Media