miercuri, 22 ianuarie, 2025
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Veste reflectorizante pentru căruțași și bicicliști

Poliţiştii rutieri gorjeni au distribuit 30 de veste reflectorizante căruţaşilor şi bicicliştilor. Vestele au ajuns la cei care se aflau în trafic în localitățile Stoina și Logrești.

Obiectivul acțiunii a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere în care sunt implicați conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală și bicicliștii, precum și conștientizarea acestora asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea prevederilor legale.

Oana Vlăduț, purtător de cuvânt IPJ Gorj

Abaterile săvârşite de biciclişti şi caruţaşi constituie unele din cele mai importante cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie.

Aura Pîrvuleț

sursa

Latest Posts

Parteneri Media