marți, 8 octombrie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

Viitorul, încă un egal în amicale

Viitorul Târgu Jiu a terminat la egalitate și a doua partidă amicală din această iarnă. Formația gorjeană a remizat cu Viitorul Şimian, după un meci cu șase goluri.
Gorjenii au avut avantaj la pauză, după reușitele lui Claudiu Dragu și Florin Răsdan. La ieșirea de la vestiare, mehedințenii au punctat de trei ori, dar și Alin Țegle a marcat din penalty. S-a terminat 3-3, a doua remiză a iernii după egalul de vineri cu Corvinul Hunedoara (2-2).
Viitorul, încă un egal în amicale
“Am avut un tonus mai bun în primul meci. Venim după o săptămână de acumulări fizice și e normal să nu fim foarte bine din punct de vedere al pregătirii, dar ușor-ușor trebuie să ne punem la punct, fiindcă suntem deficitari. Ca și implicare în joc, am fost bine, am reușit să marcăm, și ieri, și astăzi, goluri, dar, din nefericire, ca lucru negativ, luăm goluri foarte ușor și dăm posibilitatea adversarului să vină peste noi. Facem pe construcție unele erori și trebuie să reglăm aceste lucruri, fiindcă la Liga 2 nu te iartă nimeni”, a declarat antrenorul gazdelor, Călin Cojocaru.
Răzvan Udrea (portar), Raul Cojocaru (fundaș central), Alexandru Raicea (mijlocaș dreapta) și Samuel Zimța (mijlocaș central) sunt noutățile din lotul Viitorului. Încă trei fotbaliști sunt așteptați la Târgu Jiu.

sursa

Latest Posts

Parteneri Media