Viitorul Târgu Jiu va juca tot la Severin în ultimul meci de pe teren propriu din 2023. Trupa pregătiă de Călin Cojocaru are programată următoarea confruntare duminică, 26 noiembrie.
Gorjenii vor da piept cu Unirea Dej. Partida este programată pe arena din Mehedinți, începând cu ora 11.00. Până atunci, Viitorul Târgu Jiu a terminat la egalitate amicalul cu CSM Deva, disputat, la finalul săptămânii trecute, în județul Hunedoara.
Partida s-a jucat pe terenul sintetic de la Stadionul „Cetate” și s-a încheiat cu scorul de 1-1. Gazdele au marcat primele, în minutul 51, prin Stoica. Golgheterul gorjenilor, Alex Gîrbiță, a adus egalarea în minutul 57.
În afară de meciul cu Unirea Dej, Viitorul mai joacă în 2023 în deplasare, la Alexandria.