Constantin Popescu, despre Termocentrala Turceni: „Trebuie identificate soluții”
Primarul orașului Turceni, Constantin Popescu, spune că nu a primit nicio informare oficială privind o eventuală închidere a termocentralei. Edilul consideră că o asemenea decizie ar afecta comunitatea, dar nu ar trebui să însemne dispariția acesteia.
Constantin Popescu afirmă că informațiile apărute în spațiul public nu sunt susținute, deocamdată, de un document sau de o comunicare oficială. „Nu avem niciun fel de informație în acest sens. Ce apare prin presă vedem și noi, dar nimeni nu a comunicat nimic”, a declarat primarul.
Impactul asupra comunității
Edilul a remarcat că România a reușit să evite un blackout energetic, chiar dacă în ultimii ani au fost închise mai multe capacități pe cărbune. Potrivit acestuia, sursele de energie au fost compensate într-un timp relativ scurt, inclusiv prin energia importată.
„Nu am văzut până acum niciun blackout, așa cum sperau unii”, a spus Constantin Popescu, precizând că preferă să nu facă alte comentarii în lipsa unor date oficiale despre viitorul Termocentralei Turceni.
Primarul susține că reducerea activității unui operator economic produce în mod firesc efecte asupra localității, însă comunitatea trebuie să caute alternative. „Când, în orice localitate, în orice comunitate, un operator economic își restrânge activitatea, normal că este un impact, dar asta nu înseamnă că respectiva comunitate trebuie să moară. Trebuie identificate soluții și mers mai departe”, a transmis edilul.
Constantin Popescu a încheiat spunând că schimbările fac parte din evoluția firească a vieții: „În viață, toate vin și toate trec la un moment dat”.