Liviu Cotojman, primarul liberal din Roșia de Amaradia, consideră că Marcel Romanescu nu și-a uitat originile politice, chiar dacă în prezent este membru PSD și primar al municipiului Târgu Jiu. Declarația vine după ce Romanescu a fost întrebat dacă ar putea reveni în PNL înaintea alegerilor din 2028.
Cotojman susține că trecerea lui Romanescu la PSD a fost una conjuncturală și că edilul nu s-ar simți pe deplin „în apele lui” în actuala formațiune. Totuși, liberalul spune că o eventuală revenire nu poate fi discutată în acest moment, deoarece organizația județeană PNL Gorj se află în reorganizare.
„Conjunctural a făcut să candideze de la PSD la alegerile anterioare. El a motivat de ce a făcut-o, nu știm dacă e întru totul purul adevăr, dar cu certitudine Marcel Romanescu nu uită niciodată de unde a plecat, scoțând în evidență că el a fost politician de dreapta. Cred că faptul că, acum, este înregimentat la PSD nu-l face să se simtă în apele lui”, a declarat Liviu Cotojman.
PNL Gorj nu are conducere statutară
Organizația liberală din Gorj nu are în prezent un președinte, după demisia deputatului Ion Iordache. Conducerea este asigurată interimar, iar deciziile sunt luate la nivelul unei structuri colective.
În aceste condiții, Cotojman afirmă că nu există cadrul pentru analizarea unei eventuale reveniri a lui Romanescu. Acceptarea sa ar depinde, în primul rând, de acordul organizației județene, care însă nu are acum o conducere statutară capabilă să decidă asupra unui astfel de subiect.
„Acum, e decizia dumnealui dacă va reveni sau nu în PNL. Nu e un subiect care s-a discutat la noi în partid, e doar ce a apărut așa în spațiul public”, a precizat primarul din Roșia de Amaradia.
Liderul liberal consideră, prin urmare, că revenirea lui Marcel Romanescu nu reprezintă o temă de actualitate pentru PNL Gorj și nu se află pe agenda organizației în această perioadă.