sâmbătă, 17 octombrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

CSM Târgu Jiu, învinsă la Petroșani după un meci cu trei eliminări

CSM Târgu Jiu a pierdut cu 2-0 partida disputată în deplasare, la Jiul Petroșani, în etapa a noua a Ligii 3 Superscore. Gorjenii au încheiat jocul în opt oameni, după ce Marian Habet, Gabriel Dodoi și Bogdan Brășfăleanu au fost eliminați.

Formația pregătită de Mario Găman a început mai bine întâlnirea, însă Jiul a preluat treptat controlul, impunând un joc agresiv și fragmentat de numeroase dueluri tari. Arbitrul central Paul Duma a acordat mai multe avertismente, iar deciziile sale au provocat nemulțumirea oaspeților.

Gazdele au fost aproape de deschiderea scorului în minutul 20, când Mihăilă a trimis mingea în bară. Portarul Alexandru Șocu a intervenit apoi la șuturile lui Sandu și Tout, dar nu a mai putut evita golul din minutul 40, înscris de Fulga din interiorul careului.

CSM Târgu Jiu a marcat prin Bebeto Lupuleț două minute mai târziu, însă reușita a fost anulată pentru ofsaid. Reluările fazei au ridicat semne de întrebare asupra deciziei tușierului.

Patru cartonașe roșii în meci

În debutul reprizei secunde, Marian Habet, avertizat în prima parte, a fost eliminat după o intrare prin alunecare asupra unui adversar. În minutul 55, Gabriel Dodoi a primit cartonașul roșu, după o fază în care gorjenii au reclamat că un fault dur comis de Buțurcă, jucător deja avertizat, nu a fost sancționat.

Deși au rămas în inferioritate numerică, jucătorii echipei târgujiene au încercat să limiteze spațiile și să rămână în joc. Jiul nu a mai avut ocazii importante, iar Șantia și Lupuleț au fost blocați în minutele 71, respectiv 82.

Scorul final a fost stabilit de Tout, care a înscris pentru 2-0. În minutul 89, Brășfăleanu a fost și el eliminat, cel mai probabil în urma unui schimb de replici, astfel că CSM Târgu Jiu a terminat partida cu doar opt fotbaliști pe teren.

La final, antrenorul Mario Găman a evitat să conteste direct autoritatea arbitrilor, dar a transmis că deciziile luate trebuie să fie însoțite de echilibru și măsură.

„Respectul pentru arbitraj este o obligație, dar respectul pentru munca unei echipe ar trebui să fie reciproc. Astăzi am primit trei cartonașe roșii, într-un meci în care, dincolo de rezultat, rămân multe semne de întrebare. Nu contestăm dreptul arbitrilor de a lua decizii, dar credem că autoritatea trebuie însoțită întotdeauna de echilibru, responsabilitate și măsură. Fotbalul se câștigă sau se pierde pe teren, prin muncă, disciplină și valoare. Arbitrajul trebuie să contribuie la corectitudinea jocului, nu să devină subiectul principal al acestuia. Vom continua să ne facem treaba cu demnitate. Pentru că eleganța nu înseamnă să nu ai nimic de spus, ci să știi cum să o spui. Dacă ne raportăm la joc, pot spune că am avut situațiile noastre la 0-0, am primit un gol ușor, apoi ați văzut și în 8 oameni am încercat să jucăm. Avut și o situație de a marca, dar acesta a fost deznodământul acestei partide, caracterele se văd în momente ca acestea, important să ne ridicăm și să demonstrăm că suntem așa cum trebuie să fie o echipă cu pretenții”, a declarat Mario Găman.

Deplasare la Craiova 2

CSM Târgu Jiu va juca următoarea partidă în deplasare, împotriva formației Craiova 2. Meciul este programat vineri, 23 octombrie.

  • Alexandru Șocu – Adelin Pîrcălabu (înlocuit în minutul 73 de Nicholas Geană), Elton Da Silva, Răzvan Lazăr, Alexandru Lăpădat (înlocuit în minutul 67 de Florin Șantia);
  • Albert Filip, Marian Habet, Denis Bucur (înlocuit în minutul 67 de Lucian Marina), Gabriel Dodoi, Albert Voinea (înlocuit în minutul 56 de Bogdan Brășfăleanu), Bebeto Lupuleț;
  • Rezerve neutilizate: Alexandru Oprița, Mario Lupulescu, Alexandru Stăpan, Denis Brânzan și Raul Iordaiche;
  • Antrenor principal: Mario Găman.

Latest Posts