luni, 19 octombrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Dumitru Chisăliță cere desființarea structurilor fără rezultate din CE Oltenia

Dumitru Chisăliță, propus pentru funcția de ministru al Energiei, critică societățile de proiect înființate de Complexul Energetic Oltenia împreună cu partenerii săi. Acesta susține că structurile create pentru investițiile de la Ișalnița și Turceni au generat costuri administrative, dar nu și producție de energie.

În opinia sa, aceste societăți ar trebui desființate, deoarece nu au dus la realizarea centralelor pentru care au fost constituite. Chisăliță afirmă că, în locul unor capacități energetice, au apărut consilii de administrație, conduceri executive, sedii, consultanți, secretariate, proceduri și rapoarte.

Proiecte fără energie produsă

La Ișalnița, CE Oltenia deține 59,9% din compania CCGT Power Ișalnița, în timp ce ALRO are o participație de 40,1%. Proiectul de la Turceni este derulat împreună cu Tinmar.

„Ani întregi, aceste proiecte au produs hârtii, ședințe și costuri administrative. Nu au produs nici măcar un singur megawatt-oră”, a transmis Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

El consideră că situația reflectă o problemă mai largă a administrației publice: organizarea aparatului de conducere are loc înaintea realizării investiției propriu-zise. În cazul proiectelor CE Oltenia, societățile au funcționat, au avut conduceri plătite și au întocmit rapoarte, însă centralele nu au fost construite.

„Pentru consumatorul român, existența unui consiliu de administrație nu ține loc de energie electrică. Un directorat nu poate porni la vârful de seară. O secretară nu poate înlocui un grup energetic de 330 MW. Un sediu nu poate echilibra Sistemul Energetic Național”, a declarat Chisăliță.

Dumitru Chisăliță este propus să preia Ministerul Energiei în Guvernul condus de Luca Niculescu. Noul Executiv urmează să fie supus votului Parlamentului.

Latest Posts