Scriitorul gorjean Lazăr Popescu a publicat, în 2025, la Editura Măiastra din Târgu Jiu, volumul „Partea nemuritoare din noi (Poesii)”. Cartea are forma unei autobiografii lirice și propune o poezie liberă, desprinsă de canoanele tradiționale.
Textele reunite în volum urmăresc felul în care memoria, oamenii întâlniți și locurile familiare contribuie la definirea identității. Târgu Jiu și Craiova apar alături de spații din Grecia și Italia, iar Umbria ocupă un loc aparte în geografia afectivă și culturală a autorului.
Poezia lui Lazăr Popescu alternează între nota confesivă, imagini suprarealiste și observații cu tentă satirică. În „Probleme în Colonie”, România este numită „Colonia Sorschildfeller”, iar autorul critică neîncrederea oamenilor în cei care administrează țara și direcția societății românești.
Între România și Umbria
Volumul trece prin repere culturale și geografice din Germania, Franța, Belgia, Grecia, Italia și România. În poemul „Erom”, cititorul este îndemnat să rămână fidel propriilor convingeri și să viziteze, din când în când, Umbria; termenul „Erom” este explicat ca însemnând „A fi” în dialectul umbrian.
„Prezentul. Dar nu etern…”, dedicat lui Nicolae Rădoi, adună referințe diverse, de la Maramureș și Blues Cafe până la Chris Rea, Leonard Cohen, Chelsea Hotel, Nick și Nistor Lihet. Aceste asocieri conturează un autor aflat între valorile autohtone, conservatoare, și influențele culturale occidentale.
Printre modelele evocate se află Constantin Noica și Ludwig Wittgenstein, dar și oameni simpli din locurile natale. Viorel Rușeț, originar din satul autorului, este prezentat în versurile dedicate lui „Liniari”, cel care locuia în Corobăi – Linie, precum și în poemul „Haiduc în retragere definitivă”.
Satiră politică și confesiune
Cartea include și o perspectivă critică asupra clasei politice. Lazăr Popescu îi transformă în personaje poetice pe George Simion, numit „Haiducul George”, și pe Călin Georgescu, desemnat drept „Voievodul Călin”; ambii apar și în textul intitulat „Bandiții”.
În alte poeme, autorul își exprimă opoziția față de ceea ce consideră practici antiumane și își afirmă atașamentul față de condiția umană. În „Confiteor”, el își rezumă poziția prin mărturisirea: „Nimic nou sub soare ori pe sub nor / Eu rămân ce-am fost: conservator”.
Dimensiunea umanistă și patriotică este vizibilă și în poemele „Instantaneu.” și „Hermeneutică”. De la imaginea obosită a Bucureștiului, privit din Gara de Nord, până la explicația dorului ca expresie a unei părți nemuritoare a românilor, volumul leagă experiența individuală de memoria colectivă.
Construcția aparent fragmentară a cărții ascunde o logică interioară bazată pe amintiri, senzații și percepții. Pentru Lazăr Popescu, acestea sunt elementele care rămân dintr-un om și care dau sens ideii de „parte nemuritoare” din fiecare.