Primarul liberal al comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, consideră că Ion Iordache a avut o activitate bună la conducerea PNL Gorj. Declarația vine după apariția informațiilor potrivit cărora deputatul ar intenționa să renunțe la funcția de președinte al organizației județene, în urma unei discuții cu premierul Ilie Bolojan.
Cotojman spune că Iordache a reușit să mobilizeze membrii partidului și să coordoneze o echipă implicată. În opinia primarului, rezultatele slabe obținute de liberali la alegerile din 2024 nu au fost provocate de conducerea județeană.
„Candidații noștri n-au fost unii dintre cei mai redutabili, cu potențial, cu priză mare la electorat”, a explicat Liviu Cotojman, indicând astfel principala cauză pe care o vede pentru scorul electoral al partidului.
Posibili candidați la conducerea partidului
Primarul din Roșia de Amaradia se așteaptă ca Iulian Popescu să intre în cursa pentru șefia PNL Gorj, după ce acesta și-a exprimat deja intenția. Cotojman îl indică drept posibil candidat și pe generalul în rezervă Ioan Sîrbu.
Liviu Cotojman a respins informația potrivit căreia Ioan Sîrbu ar fi fost exclus din Biroul Permanent Județean al PNL Gorj împreună cu alți doi liberali. Potrivit edilului, Sîrbu a fost înlocuit după ce nu a participat la trei ședințe consecutive.