Atacantul Mihai Costea (34 de ani) s-a întors “acasă”. Fostul vârf de la Universitatea Craiova și Steaua a semnat cu Viitorul Dăești.
Format la juniorii de la CSM Râmnicu Vâlcea, Mihai Costea a jucat ultima dată în Liga 4, la ACS ARO Muscelul Câmpulung. Costea s-a înțeles cu trupa vâlceană până în vară și revine astfel pe meleagurile natale, familia sa având o casă situată la Dăești. Vârful vrea să promoveze în liga secundă.
”Este un lot foarte puternic, se vrea promovarea, am venit acasă să ajut să își îndeplinească obiectivele. Am mulți prieteni cu care am jucat la juniori la Vâlcea și asta m-a determinat să vin la Viitorul. Am venit încrezător că o să promovam, nici nu mă gândesc că putem să ratăm accederea în play-off. Am semnat până în vară, după ce promovăm, o să văd dacă continui aici sau am și alte oferte”, a declarat Mihai Costea.
Sub contract cu echipa din Dăești este și fratele său, Florin Costea
Viitorul ocupă locul 5 în Seria a 6-a a Ligii 3, cu 25 de puncte acumulate în 15 etape.