luni, 21 septembrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Morega avertizează: consilierii angajați la stat pot ajunge în atenția ANI

Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, atrage atenția asupra unor posibile reclamații împotriva consilierilor locali și județeni care lucrează în instituții publice și nu și-au părăsit funcțiile.

Edilul social-democrat consideră că aceștia ar putea fi vizați de adversarii politici, în urma schimbărilor aduse regimului incompatibilităților. Sesizările ar putea ajunge la Agenția Națională de Integritate, chiar dacă prevederile care au generat situația au fost ulterior abrogate.

Perioada care poate crea probleme

Președintele Nicușor Dan a promulgat pe 9 septembrie modificările adoptate de Parlament. Prin noua reglementare a fost eliminată incompatibilitatea care îi obliga pe angajații statului, aleși consilieri locali sau județeni, să renunțe fie la mandat, fie la locul de muncă.

Cosmin Morega susține însă că între intrarea în vigoare a incompatibilității și abrogarea acesteia au trecut aproximativ două săptămâni. În opinia primarului din Motru, intervalul respectiv poate fi invocat în eventuale sesizări, iar consilierii riscă să aibă probleme cu ANI.

Latest Posts