marți, 3 decembrie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE


Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 38 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, la data de 19 octombrie 2024, persoana cercetată a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Pitești,  în timp ce ridica un pachet, introdus în țară din Olanda, prin intermediul unei firme de coletărie, în care se aflau, ascunse în carcasa unei boxe audio, peste 250 de grame de substanță psihoactivă 2MMC, destinate comercializării.

Ulterior, în urma percheziției efectuate la data de 19 octombrie a.c., în comuna Mărăcineni, județul Argeș, la locuința persoanei cercetate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 70 de grame de canabis, 30 de grame rezină de canabis (ambele droguri de risc) și 20 de grame de substanţă psihoactivă ADB-4en-PINACA, obiecte purtând urme de substanță, cântare electronice, precum și alte mijloace de probă.

La data de 20 octombrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi au dispus reținerea persoanei, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din  Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


    sursa

    Latest Posts

    Parteneri Media