Gorjul păstrează unele dintre cele mai valoroase peisaje carstice din România, formate de acțiunea apei asupra calcarelor timp de milioane de ani. Cheile, peșterile, avenele și lapiezurile din nordul județului oferă trasee și obiective spectaculoase, de la Polovragi și Baia de Fier până la Sohodol și zona Motrului.
La contactul dintre masivele Parâng și Vâlcan se află importante perimetre carstice. Apele meteorice și cursurile râurilor au sculptat în timp forme de relief și rețele subterane cu o mare diversitate geologică și biologică.
Repere carstice ale Gorjului
Cheile Oltețului adăpostesc Peștera Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea ca lungime din România. Galeriile subacvatice ale peșterii au fost explorate și continuă să fie cercetate de Grupul de Explorări Speologice și Subacvatice București.
În Cheile Galbenului se află Peștera Muierilor, prima cavitate din România electrificată și amenajată pentru vizitare. Peștera păstrează și urme care indică locuirea sa în perioade foarte îndepărtate.
Defileul Jiului, aflat pe cealaltă parte a râului, face parte astăzi din cel mai nou parc național al României. Zona Sohodolului completează acest patrimoniu prin numeroase peșteri și avene, dar și prin două recorduri naționale legate de câmpuri de lapiezuri și depozite de terra rossa, formațiuni rare la nivel european.
În Peștera Gârla Vacii se găsește un fenomen de difluență subterană, încă insuficient cercetat. În apropiere se păstrează urme ale prezenței oamenilor preistorici în Peșterile Popii și Cioarei, dar și enigme precum Inelul de Piatră al Sohodolului și legăturile sale presupuse cu Peșterile Pârlajului și Laptelui, aflate pe creasta estică a zonei.
Șușița Verde și Șușița Seacă se remarcă prin circulația subterană a apei, favorizată de structura carstică a terenului. În județul Gorj există peste 2.000 de peșteri, avene și alte fenomene carstice, grupate în mai multe perimetre speologice.
Cheile Șușiței Verzi
Cheile Șușiței Verzi sunt delimitate la est de masivele Sturi, Fețîia și Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Râul Șușița Verde se formează în apropierea vârfului Straja, prin unirea mai multor pâraie, dintre care cele mai importante sunt Amaru și Cartianu.
În prima parte, apa străbate roci impermeabile, caracteristice crestei Vâlcanului, după care intră în zona calcaroasă a platformei de eroziune Gornovița. Această schimbare geologică împarte cheile în două sectoare distincte.
În zona de șisturi și granite, cheile au între 30 și 50 de metri lățime. În sectorul format din calcare, deschiderea ajunge la 150-200 de metri.
Șușița Verde curge, de regulă, pe întreaga lungime a cheilor, însă debitul scade puternic în perioadele secetoase. O parte importantă a apei se infiltrează în carst între confluența cu Pârâul Sec și apropierea satului Curpen, iar pierderile nu mai apar la suprafață în aval.
Cercetările hidrologice au arătat că apa se deplasează subteran dinspre nord-est spre sud-vest. În platforma Gornovița se găsesc numeroase peșteri și avene, precum și un câmp de lapiezuri aflat în apropierea vârfurilor Leșu și Cioclovina Vălarilor, considerat unul dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstică din Carpați.
Dâlma Cucutelor și Șușița Seacă
Dâlma Cucutelor este forma reprezentativă a perimetrului Șușiței Seci. Relieful s-a format prin eroziunea produsă de Șușița Seacă și Valea Seacă, ale căror ape au fost drenate, în cele din urmă, către un curs subteran cu apariții temporare la suprafață.
Creasta Dâlmei Cucutelor însoțește cheile pe mai mult de trei kilometri și formează versantul vestic. Este alcătuită în principal din calcare puternic carstificate, în care apar cleanțuri, abrupturi, lapiezuri, peșteri și avene.
Printre formele subterane cunoscute se numără Bidăroaia din Dâlma Cucutelor, cu o adâncime de 22 de metri, Avenul I, de 12 metri, Avenul F, de 37 de metri, și Avenul Perseverenței din Bordul Dobriței, care coboară 88 de metri.
Dâlma Cucutelor poate fi străbătută parțial sau integral. Coborârea în avene necesită echipament adecvat și cunoștințe solide de alpinism subteran.
Sohodolul, un labirint subteran
Cheile Sohodolului se întind pe aproximativ 12 kilometri, între Poiana Contului și comuna Runcu. În funcție de structura geologică, traseul este împărțit în Cheile Runcului, Cheile Vidrei și Cheile Pătrunsa.
Calcarele ocupă cea mai mare parte a zonei, dar sunt întrerupte de două bare de șisturi cristaline și granite. Fisurile, canalele, peșterile și avenele permit apei să pătrundă în subteran, unde aceasta se poate acumula și reapărea la suprafață sub forma unor izbucuri.
În acest perimetru se găsesc câmpuri de lapiezuri și avene cu două recorduri naționale: cea mai mare stalagmită, de zece metri, și cel mai mare puț vertical, cu o adâncime de 122 de metri.
Peisajul este completat de două tuneluri ovoidale, cunoscute sub numele de Nările, cu lungimi de 76 și 57 de metri. Peștera Gârla Vacii, cu fenomenul său rar de difluență subterană, și Inelul de Piatră, numit și Inelul Domniței, sunt alte repere ale Sohodolului.
Originea Inelului de Piatră continuă să fie discutată, fiind formulate de-a lungul timpului numeroase ipoteze. Formațiunea a devenit unul dintre simbolurile naturale ale Sohodolului.
Izvoarele Cernei și zona Motrului
Izvoarele Cernei reprezintă cea mai puternică sursă carstică din România, cu un debit variabil între 3.000 și 10.000 de litri pe secundă. Temperatura apei rămâne constantă, la 6,8 grade Celsius, indiferent de anotimp, astfel că izvoarele nu îngheață nici în iernile foarte reci.
Cercetările hidrospeologice au stabilit că apa provine din Retezatul Mic, din perimetrul carstic Scorota-Soarbele. Testele realizate cu trasori clasici și speciali au indicat că traseul subteran dintre Soarbele și Izvoarele Cernei este cea mai lungă străpungere hidrologică subterană identificată până acum în România.
Un alt complex carstic se dezvoltă între văile Motrului Sec și Motrului Mare, extinzându-se spre nord până în apropierea Pietrei Mari a Cloșaniului. Zona Mușetoaia cuprinde doline, cleanțuri, abrupturi, peșteri și avene, printre cele mai cunoscute fiind Peștera Martel, Peștera Lazului și peștera-aven de la Sohodoalele Mici.
Obiectivele carstice din Gorj sunt vizitate frecvent, inclusiv cu prilejul sărbătorilor și nedeilor din localitățile apropiate. În urma turiștilor rămân însă uneori deșeuri, iar ieșirile la iarbă verde sunt însoțite și de intervenții asupra autoturismelor, cu efecte asupra peisajului și mediului.
Păstrarea acestor zone depinde de un turism civilizat și de respectarea mediului. Diversitatea formelor carstice și a vieții din aceste perimetre poate fi protejată pentru ca peșterile, cheile și izvoarele Gorjului să rămână accesibile și generațiilor viitoare.