Doar 13 dintre cei 56 de candidați care au participat la proba scrisă pentru posturile de registrator medical de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au obținut punctajul necesar pentru etapa următoare. Cel mai bun rezultat a fost de 95 de puncte.
Examenul a fost susținut vineri, iar promovarea a fost condiționată de obținerea a cel puțin 50 de puncte. Candidații rămași în concurs vor participa la interviul programat pe 28 octombrie.
Unitatea medicală a organizat selecția pentru cinci posturi cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Patru dintre acestea sunt disponibile la Serviciul de Evaluare și Statistică Medicală, iar unul se află la Fișier Adulți, în cadrul Ambulatoriului Integrat.
Pentru înscriere, candidații au avut nevoie de studii medii și de pregătire în domeniul informatic. Aceasta putea fi demonstrată printr-o diplomă sau printr-un atestat de operator calculator ori de operator introducere, validare și prelucrare date.
Un nou concurs, în noiembrie
Salariul net pentru un registrator medical debutant este de aproximativ 3.500 de lei pe lună. Între timp, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a anunțat și scoaterea la concurs a unui alt post similar, la Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor Adulți și Copii.
Pentru această funcție s-au înscris 15 persoane, iar concursul este programat la începutul lunii noiembrie.