marți, 27 februarie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

Romanescu își continuă deplasările în teren

Alte străzi din municipiul Târgu Jiu urmează să fie reabilitate, însă nu înainte ca reţeaua subterană de apă şi canalizare să fie reabilitată. Este vorba despre Bulevardul Ecaterina Teodoroiu și strada Crângului. Tot în acastă zonă, staţiile de autobuz vor fi înlocuite cu unele noi şi dotate cu aparatură modernă, dându-le călătorilor posibilitatea să afle inclusiv cât timp mai au de aşteptat până la următorul autobuz, au informat reprezentanţii municipalităţii.

“Canalizarea menajeră și alimentarea cu apă care urmează să fie reabilitate pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu au fost principalele teme de discuție pe care le-am abordat ieri cu cetățenii din zona Vădeni – Rostramo. Aici vor fi introduse două conducte de alimentare cu apă, una de transport și una de distribuție. Acestea preced asfaltarea bulevardului. Turnarea covorului asfaltic se va face după ce finalizăm lucrările prevăzute în zonă. Urmează, de asemenea, asfaltarea străzii Crângului, imediat după ce introducem canalizarea pluvială și aici. Zona de Nord a municipiului beneficiază, de altfel, de o serie de investiții importante pe care noi le-am făcut după consultări, în teren, cu cetățenii care locuiesc aici. Proiectul prin care am modernizat iluminatul public pe baza de led, în valoare de 5 milioane de euro, fonduri europene, a fost implementat deja. În acest moment implementăm un alt proiect cu finanțare europeană, în valoare de 24 de milioane de euro, care prevede modernizarea transportului în comun, iar pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu vor apărea primele stații de așteptare smart, cu panouri de afișaj care anunță cursele și timpul de așteptare până la sosirea mijlocului de transport în comun. Totodată, am răspuns solicitărilor cetățenilor și am reabilitat Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vădeni și am finanțat refacerea picturii Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Șișești. Continuăm deplasările în teren și vom rămâne în zona de Nord, revenind în cartierul Debarcader”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de Facebook.

Aura Pîrvuleț

Romanescu își continuă deplasările în teren

sursa

Latest Posts

Parteneri Media