luni, 21 septembrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Consilieri locali și județeni din Gorj, obligați să aleagă între mandat și slujbă

O nouă prevedere privind incompatibilitățile îi obligă pe consilierii locali și județeni angajați în instituții publice să opteze pentru una dintre cele două funcții. În Gorj, mai mulți aleși au anunțat că renunță la mandate, întrucât termenul pentru alegere expiră marți, 25 august.

Legea nr. 165/2026 extinde asupra personalului contractual regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese aplicabil funcționarilor publici. Începând de miercuri, 26 august, angajații contractuali ai autorităților și instituțiilor publice nu mai pot deține simultan funcția de consilier local sau județean.

Demisii anunțate la Târgu Jiu

Sorin Torop, consilier local PSD în Consiliul Local Târgu Jiu și angajat al DGASPC Gorj, a anunțat că își va depune demisia după ședința de marți a legislativului municipal. „Îmi voi prezenta demisia după ședința de Consiliu Local de astăzi. Nu există altă soluție. Sunt mulți consilieri locali care se află acum în situația de incompatibilitate“, a declarat acesta.

În aceeași situație se află Luis Popa, consilier local PSD și director în cadrul Consiliului Județean Gorj. El a transmis că va renunța la mandat după ședință și a criticat modul în care a fost adoptată măsura: „Aceasta este România reală. Unii au votat și nu au știut ce votează. Astăzi îmi dau demisia după ședința de Consiliul Local“.

Și Marius Mănescu, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj, a anunțat că părăsește Consiliul Județean. Acesta spune că nu se aștepta la o asemenea situație și că, deși susține sancționarea incompatibilităților, consideră că prevederea nu i se potrivește, deoarece lucrează într-o instituție independentă.

„Nu credeam că este posibil să se întâmple așa ceva. Eu susțin ca incompatibilitățile să fie pedepsite, dar în acest caz nu are vreo legătură, pentru că eu îmi desfășor activitatea la o instituție independentă. Îmi voi prezenta demisia din poziția de consilier județean, deoarece nu pot renunța la o carieră clădită într-o perioadă îndelungată“, a afirmat Marius Mănescu.

Latest Posts