La 21 de ani, Elena Cojocaru din Gorj a transformat pictura într-un limbaj al său. Diagnosticată cu autism, tânăra realizează icoane, portrete și peisaje, iar lucrările ei au ajuns în biserici, gospodării și în proiecte prin care au fost sprijiniți oameni din comunitate.
Elena a început să vorbească după vârsta de opt ani, în urma unei copilării marcate de o explozie produsă când avea un an și patru luni. Până atunci rostise deja câteva cuvinte, însă după tragedie a rămas tăcută o perioadă îndelungată, deși înțelegea ce i se spunea și își exprima nevoile ducându-i pe cei apropiați către lucrurile dorite.
Bunicul său, poetul Teodor Popescu din Văgiulești, a căutat soluții imediat după aflarea diagnosticului. Elena a urmat terapii, ședințe de logopedie și programe de sprijin, iar familia a încercat să-i ofere un mediu sigur, în care să-și poată dezvolta abilitățile.
De la desene la pictură
Primele semne ale talentului au apărut în jurul pasiunii sale pentru ponei. Bunicul i-a cumpărat jucării și figurine, iar apoi a observat că Elena îi desena în ipostaze imaginate de ea, uneori ridicați pe picioarele din spate. Caietele, creioanele și culorile au devenit astfel instrumentele prin care tânăra a început să-și exprime creativitatea.
La șapte ani, Elena a rostit din nou câteva cuvinte, iar un an mai târziu a mers la școală. Desenul a rămas însă activitatea prin care reușea cel mai ușor să transmită ceea ce simțea și ceea ce își imagina.
În prezent, tânăra lucrează în mai multe registre artistice. A realizat peste 200 de portrete ale unor artiști și personalități, inclusiv membri ai trupelor ABBA și The Beatles, dar pictează și flori, peisaje și icoane.
„Pentru Elena, pictura este viața. Îi place enorm să picteze și abordează toate tipurile de pictură: portrete, peisaje, flori, icoane. Când se apucă de lucru, se implică foarte mult. Este o pasiune extraordinară”, spune Teodor Popescu.
O restaurare într-o biserică
Una dintre cele mai importante experiențe ale Elenei a fost restaurarea unei picturi dintr-o biserică din Costeni. Lucrarea fusese propusă unui artist cunoscut, care nu și-a asumat intervenția, iar tânăra a lucrat la restaurare împreună cu bunicul său, timp de două luni de vară.
Potrivit lui Teodor Popescu, artistul a apreciat ulterior rezultatul muncii sale. Pentru familie, momentul a reprezentat o confirmare a talentului pe care Elena îl dezvoltase cu răbdare și multă muncă.
În Covrigi, tânăra a pictat troițe și icoane pentru fântâni amenajate și sfințite. De asemenea, localnicii îi comandă portrete pentru aniversări și zile onomastice.
Expoziții pentru comunitate
Pasiunea Elenei a devenit și o modalitate de a-i ajuta pe ceilalți. În perioada pandemiei, când ea și bunicul său au fost internați, tânăra a pictat o icoană care înfățișa o fetiță rugându-se pentru bunicul ei. Lucrarea l-a determinat pe Teodor Popescu să transforme picturile într-un mijloc de strângere de fonduri.
Prima expoziție a fost organizată pe vremea când Elena era elevă în clasa a VII-a. Banii obținuți din vânzarea icoanelor au fost donați pentru amenajarea parcului Școlii Gimnaziale din Văgiulești, unde au fost plantați trandafiri și brazi și a fost construit un foișor.
O a doua expoziție, organizată la Motru, a avut un alt obiectiv. Fondurile strânse au fost folosite pentru cumpărarea unor televizoare destinate spitalelor din Motru și Târgu Cărbunești.
Sprijinul primit de la bunic
Elena a ajuns în grija bunicilor la numai 12 zile, iar de la un an și trei luni Teodor Popescu s-a ocupat în principal de creșterea ei. El a însoțit-o la terapii, i-a cumpărat materiale pentru pictură și a căutat permanent soluții pentru ca tânăra să poată progresa.
„Relația dintre mine și Elena este indestructibilă. Nu știu cum aș putea să o explic altfel. Ea a crescut de la 12 zile alături de mine și de soția mea, iar de la un an și trei luni am rămas în mare parte numai eu să mă ocup de ea”, mărturisește bunicul.
Teodor Popescu spune că, în timp ce încerca să o ajute pe Elena, a învățat la rândul său să fie mai răbdător. „Elena m-a învățat răbdarea. Eu nu aveam răbdare înainte. Eram un om mereu ocupat, munceam mult și nu aveam timp nici pentru lucrurile mărunte. Alături de ea, am învățat să fiu mai calm, să aștept și să înțeleg că unele lucruri se fac în ritmul lor”, afirmă acesta.
Studiile continuă la Târgu Jiu
Elena își continuă pregătirea artistică la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. În paralel, urmează studii postliceale pentru a deveni asistent medical generalist.
Naveta și participarea la cursuri presupun eforturi importante pentru tânără și pentru bunicul care o însoțește, însă cei doi continuă să-i susțină parcursul. Pentru Elena, pictura rămâne principalul mod de exprimare și o cale prin care poate aduce bucurie și sprijin în comunitatea din Gorj.