Medicul de familie gorjean Mihai Moisescu critică modul în care este pregătită lansarea platformei e-Sănătatea Mea. El consideră că digitalizarea riscă să aducă mai multe dificultăți decât beneficii, în condițiile în care cabinetele, spitalele și pacienții nu sunt pregătiți pentru schimbare.
Platforma ar urma să reunească istoricul medical al fiecărui pacient, rețetele și serviciile decontate. Printre funcțiile anunțate se numără și programările online la medici, care ar fi introduse treptat.
În opinia lui Mihai Moisescu, proiectul este împins înainte mai ales pentru ca România să nu piardă finanțarea prin PNRR. „Bifăm digitalizarea ca să nu pierdem banii din PNRR”, a spus medicul, care consideră că implementarea sistemului va fi extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă în forma actuală.
Pacienții și medicii, nepregătiți
Medicul atrage atenția că apariția platformei nu elimină rolul medicului de familie. În spațiul public au apărut opinii potrivit cărora pacienții nu ar mai avea nevoie de acesta după lansarea sistemului, însă Moisescu respinge această idee.
O altă problemă este legată de utilizarea efectivă a platformei. Pacienții ar trebui să își facă anunțurile și demersurile online, iar medicul se întreabă câți dintre aceștia vor ști să folosească instrumentul digital. El spune că, deși ideea este bună, sistemul poate deveni „o bătaie de cap în plus”.
Riscuri importante ar exista și în unitățile medicale care nu dispun de echipamente suficiente sau de personal instruit. Mihai Moisescu susține că multe cabinete și spitale nu au pregătirea informatică necesară, iar doar câteva unități din București ar putea fi capabile să gestioneze fără probleme noua platformă.
În mediul rural, dificultățile ar fi și mai mari. Medicul afirmă că, în unele sate, oamenii întâmpină probleme chiar și atunci când trebuie să utilizeze cardul, ceea ce face ca accesul la un sistem medical digital să fie complicat.
„Mai ales la sate, acolo este o nenorocire. Acolo nici măcar nu știu să folosească cardul. Asta este. Deci, mai mult încurcă decât ajută”, a declarat medicul de familie.
Moisescu se teme, de asemenea, că platforma ar putea fi afectată de blocaje. Sistemul medical românesc s-a confruntat și în trecut cu probleme ale serviciilor informatice, iar medicul consideră că lipsa pregătirii poate amplifica aceste riscuri.