Un tânăr de 25 de ani, din comuna Negomir, a fost oprit de polițiști pe DN 67B, în localitatea Ploștina, deși nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule. Testarea cu etilotestul a indicat o concentrație de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au transportat la Spitalul Municipal Motru, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Măsură preventivă după administrarea probelor
După administrarea probatoriului, anchetatorii au dispus continuarea urmăririi penale față de tânăr. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal, sub supravegherea unității de parchet competente.