Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj semnalează tensiuni înaintea concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ. Sindicaliștii afirmă că unii manageri ar fi fost presați sau cărora li s-ar fi făcut promisiuni privind rezultatul competiției, pentru a fi atrași în organizația sindicală.
USLI Gorj susține că a primit mai multe sesizări despre astfel de situații, însă nu va face publică identitatea persoanelor care au transmis informațiile. Organizația condamnă orice tentativă de influențare a managerilor și consideră că funcțiile de conducere trebuie atribuite în funcție de competența și performanțele candidaților.
Reacția sindicaliștilor
„Funcțiile de conducere în învățământ trebuie ocupate exclusiv pe baza competenței, profesionalismului și rezultatelor obținute în cadrul unei proceduri corecte și transparente, nu în urma unor presiuni, promisiuni sau negocieri de natură sindicală”, transmite conducerea USLI Gorj.
Sindicatul precizează că misiunea organizațiilor sindicale este să apere drepturile și interesele membrilor și, în limitele legii, să sprijine respectarea corectitudinii și transparenței concursului. Influențarea rezultatului procedurii nu intră, potrivit USLI Gorj, în acest rol.
Reprezentanții organizației anunță că vor urmări desfășurarea tuturor etapelor concursului. În cazul în care vor identifica situații care pot afecta legalitatea procedurii sau egalitatea de șanse între candidați, acestea vor fi sesizate autorităților competente.
„Ne opunem ferm oricărei forme de ingerință sau presiune susceptibile să vicieze rezultatele concursului”, susține Biroul Operativ al USLI Gorj.