Patru persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs, în această dimineață, în localitatea Bujoreni, din județul Vâlcea.
Un microbuz, un autoturism și un TIR, care transporta cherestea, au intrat în coliziune.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe SAJ. La sosirea echipajelor, două persoane din microbuz erau prinse între fiarele vehiculului.
În urma accidentului, au rezultat patru victime, trei adulți și un minor, toate din microbuz, care au fost transportate la UPU Vâlcea. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.